|
 |
 |
|
Interviu |
 Licenţiat în Geografie, la Universitatea Bucureşti, Cătălin Alexa este, de şase ani, cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor “C. Brăiloiu” din Bucureşti. În prezent, frecventează cursurile Scolii de Fotografie Poetică, sub tutela cunoscuţilor profesionişti în domeniu, Francisc Mraz şi Gyuri Iliaca. Iese cu multă plăcere pentru fotografie de stradă, se implică foarte serios în cazul fotografiei de eveniment sau de concert, şi preferă stilul fotojurnalistic.
- Spune-mi, te rog, cand ti-ai descoperit aceasta pasiune pentru fotografie? Care a fost prima fotografie/amintire pe care o consideri ca piatra de temelie a acestui drum? O mai pastrezi?
- “Inceputurile in fotografie au fost practic fara camera. Am pierdut, si o fac si acum, mult timp pe site-urile foto. Mi-am cumparat prima camera acum 2 ani si jumatate cu gandul sa ma apuc serios de fotografie, fara sa stiu prea bine ce si cum. Am facut greseala sa cred ca aparatul e cel care ma ajuta sa creez fotografie, am descoperit intre timp ca nu e chiar asa”.
- Ce iti place cel mai mult la persoanele pe care le fotografíezi? Urmaresti ceva anume, un punct sau o trasatura pe care vrei sa le surprinzi, de exemplu: privirea, gura, expresivitatea fetei in ansamblu etc.?
- “Prefer fotografia de strada, cadre care sa cuprinda, sub orice forma, prezenta umana. E mai mult decat incitant sa ies pe strada si sa incerc sa surprind “fotografiile” din jur. Compozitia ma preocupa cel mai mult; daca reusesc sa cuprind in ea si o expresie inedita, am reusit”.
- Aceasta este prima ta expozitie in strainatate. Ce impact crezi ca va avea asupra publicului din Spania?
- “Sper sa-i bucure expresiile sincere ale copiilor”.
- Cu putin timp in urma ai lansat un concurs pentru copii (si parinti) pe blogul tau. Povesteste-mi putin despre aceasta initiativa: cum ti-a venit ideea, participanti, castigatori, ecouri...
- “Concursul s-a dorit o tentativa de a promova fotografia de copii. Accesul nelimitat la camerele foto reduce vizibil interesul pentru fotografie de calitate, pentru printurile si albumele foto. Interesul s-a dovedit a fi foarte mare, numarul participantilor fiind peste asteptari. In momentul de fata inca mai lucrez la sedinte foto oferite ca premiu castigatorilor”.
- Cum se impaca cariera de cercetator cu cea de fotograf? Ai timp suficient pe care sa-l dedici pasiunii tale?
- “Din fericire, da. De altfel se imbina foarte bine, intrucat profesia de cercetator ma impinge catre lumea satului unde exista foarte multe subiecte de fotografiat”.
- Ce ti-ar placea cel mai mult sa fotografiezi si nu ai reusit pana acum? Un punct de interes turistic, un idol...
- “Urmatoarele pe lista ca destinatii pentru fotografiat sunt orasele Lisabona si Chefchaouen, Maroc”.
- Traim in era digitala. Se mai fac/Faci fotografii cu clasicul aparat cu roll film?
- “Nu lucrez pe film, lucrez numai digital. Viitorul insa poate sa aduca schimbari in acest sens”.
- Calatoresti vreodata fara aparatul de fotografiat la tine?
- “Incerc sa am mereu camera la mine. In special pentru fotografia de strada, e mai mult decat recomandat sa-l ai la indemana”.
- Ai un anotim preferat?
- “Din punct de vedere fotografic? Toamna”.
- Dar o culoare?
- “Portocaliu”.
- Preferi: Pozele facute in studio sau cele in natura?
- “Mediu natural”.
- Pozele “regizate” sau instantaneele?
- “Instantanee”.
- Stiu ca ai fost in Barcelona. Spune-mi cum ti s-a parut Spania, daca ai fost si in Madrid si daca ai de gand sa ne vizitezi. Esti oricand binevenit la noi la centru.
- “Spania mi s-a parut extraordinara. Am sa revin cu siguranta. In Madrid am fost oarecum numai in trecere, deci este de asemenea pe lista”.
- Ce parere ai de pozele retusate cu anumite programe informatice? Maestrului ii revine dreptul de a face ce vrea cu opera lui? Poate fi asta o justificare? In ce consta maiestria? De exemplu, daca ai surprins un eveniment inedit, insa lumina nu era buna si apoi retusezi acea imagine, facand-o mai luminoasa, sau punandu-i un fond de o alta culoare... E OK? Sau arta trebuie sa la inglobeze pe toate: eveniment sau subiect inedit, conditii favorabile etc.
- “Prelucrarea imaginilor s-a facut dintotdeauna. Ce se face astazi in programe de calculator, se facea inainte prin ore intregi de munca in laboratorul foto. Fotografia este o placere si atunci cand esti la fotografiat, dar si in fata calculatorului. Ideal este sa stai cat mai mult in spatele camerei”.
- Crezi ca oricine poate fi fotograf cu putin training in domeniu, sau trebuie sa ai un talent innascut, ochiul “format”?
- “In mod sigur oricine poate sa fie. Este nevoie de multa munca si ceva pasiune”.
- Iti place sa apari in fotografii, sa te vezi, sa fii fotografiat de altii?
- “Nu ma deranjeaza sa mi se faca fotografii. Evit insa sa pozez”.
- Ai vreun mesaj pe care vrei sa-l transmiti romanilor din Spania?
- “Sa se bucure de viata. Sa faca din fiecare zi un 1 iunie!”
|
|
 |
|
|
 |
| Deja tu comentario en la noticia |
|
| |
|
Interviu
Romeo Niram s-a născut la Bucureşti în 1974. A terminat Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, secţia de pictură. În timpul liceului a studiat pictura împreună cu maestrul Corneliu Baba. A avut numeroase expoziţii personale în Romania, GErmania, Spania, Turcia şi Portugalia. Din 2009, Romeo Niram este primu..
Interviu
Să vorbeşti despre un grup al cărui nume este integrat în însuşi curentul rock românesc este ca şi cum ai încerca să prinzi cu degetele sunetele ascuţite ale unei chitare. Iris înseamnă rock, înseamnă rock-ul românesc.
Interviu
Doctor în Filologie, profesor de Filologie Romanică la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria. A publicat peste 50 de cărţi de lingvistică şi traduceri literare şi câteva sute de articole, capitole, recenzii şi note bibliografice. Printre traducerile sale în limba româna menţionăm operele dramatice..
Interviu
Sâmbătă, 26 Septembrie 2009, începând cu orele 20, va avea loc în Espacio Niram din Madrid lansarea cărţii de poezii, Evadarea din spaţiul virtual a poetului şi jurnalistului George Roca.
Interviu
Am avut în doar câteva minute viziunea prietenilor artişti de acasă. Cînd l-am întâlnit pe Tudor Serbănescu o bucurie năvalnică a inundat durerea înăbușită a dezrădăcinatei din mine. Mi s-a prezentat singur, spunându-mi că este din Teleormanul meu natal. Venise aici ca și mine, de pe plaiu..
Interviu
Primul mini-potret realizat de Salvador Dali sotiei sale, Dala, va fi expus, de Fundatia care ii poarta numele, intr-un montaj creat special pentru aceasta ocazie de catre Pep Canaleta.
(Claudia Cotici)
Interviu
Revista spaniola de arta si literatura Yareah organizeaza cel de al treilea eveniment consecutiv dedicat marilor personalitati culturale romanesti, vineri, 31 Iulie 2009, la orele 20, in Espacio Niram din Madrid. Astfel, dialogul critic isi propune sa investigheze în aceasta saptamana asemanarile si deosebirile dintre artistii plastici Nicolae Grig..
Interviu
ICR Madrid organizează în Spania trei spectacole ale Teatrului de păpuşi PUCK din Cluj-Napoca, în perioada 25-26 iulie 2009. Piesa Cenuşăreasa după Fraţii Grimm va fi reprezentată pe 25 iulie (2 spectacole) în Parcul Retiro din Madrid, în cadrul Festivalului Veranos de la Villa (Verile oraşului) – Titiri..
Interviu
Joi, 9 iulie, Centrul Hispano-Român din Coslada a strălucit de culoare şi romantism. Vinovat, jurnalistul Cornel Drinovan, director al revistei “Origini” din Madrid, care, cu expoziţia de fotografie “Amurgul culorilor”, a dezvăluit publicului, de data aceasta, o altă faţă a sa, şi anume aceea a artistului rom..
Interviu
"Interpretul” este o comedie muzicală de Tristan Bernard şi adaptată în mod excepţional de marele actor Radu Gheorghe.
|
|
|
Copernal Publishing S-L. . Isaac Peral 2 , 2ª ;28015, Madrid (España). Tlf: +34 91 543 22 41 E-Mail: juancarlos@clubraiz.com
Inscrita en el Registro Mercantil de Madrid, Tomo 19 387, Folio 113, Sección 8ª, Hoja M-340011, con CIF B-83804146.
Ver texto legal
|
|
|